Numărul românilor rămași fără curent electric din cauza furtunilor a scăzut cu o treime în ultimele ore, în urma intervențiilor echipelor de specialitate ale operatorilor de distribuție, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Furtunile care s-au abătut asupra întregii țări, cu ploi masive și vânt în rafale, au intensificat amplu producția de electricitate a parcurilor eoliene și a hidrocentralelor și au făcut ca România să fie exportator net de energie în dimineața zilei de luni, cu un sold de export de aproape 1.400 MW puțin înainte de ora 8.
Neozeelandezii au fost avertizați oficial că între orele 7 și 9 ale dimineții de vineri ar putea surveni o criză de aprovizionare cu energie electrică, existând riscul ca producția să nu fie suficientă pentru a acoperi integral cererea, și au fost îndemnați să își reducă consumul, pentru ca sistemul energetic să poată fi menținut în echilibru.
Operatorul sistemului energetic național al Republicii Moldova, Moldelectrica, a declarat stare de alertă în sistemul de peste Prut, după ce furnizorul de stat Energocom a notificat existența unui deficit de energie care nu este acoperit prin contracte comerciale de furnizare. Deficitul va crește de luni, de când centrala pe gaze de la Cuciurgani, din regiunea separatistă Transnistria, nu va mai asigura decât 27% din necesarul de electricitate de pe malul drept al Nistrului, în scădere masivă față de procentul de 70% din prezent, ca urmare a reducerii de către gigantul rus de stat Gazprom cu 30% a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova.
Operatorul californian de transport și sistem, omologul Transelectrica din România, riscă să fie nevoit, la fel ca în urmă cu 2 ani, să recurgă la întreruperi controlate succesive în tranșe, prin rotație, ale alimentării cu electricitate a consumatorilor din diverse zone ale statului, pentru evitarea unui blackout generalizat, scrie Bloomberg.
Un val de frig polar care a lovit luni statul american Texas a făcut să crească brusc și masiv cererea de energie electrică și gaze naturale în regiune, provocând avarii majore la mai multe unități de producție, linii și stații electrice și ducând la înghețarea turbinelor multor parcuri eoliene, ceea ce a obligat operatorul de transport și sistem statal ERCOT să recurgă la întreruperi controlate succesive în tranșe, prin rotație, ale alimentării cu curent electric a consumatorilor din diverse zone pentru evitarea unui blackout generalizat și a dus prețurile angro de pe piața spot aproape de plafonul reglementat de 9.000 dolari/MWh, transmite presa americană.
Operatorul de distribuție a energiei electrice din grupul Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu 48,79% din acțiuni, pregătește proiecte de implementare de sisteme de distribuție inteligentă a energiei în trei municipii din aria sa de concesiune, care să includă și sisteme avansate de management al activelor rețelelor de distribuție și pe care vrea să le finanțeze din fonduri europene nerambursabile.
Distribuție Energie Oltenia SA, operatorul concesionar zonal al rețelei de distribuție a energiei electrice din Oltenia controlat încă de compania cehă de stat CEZ și care se numără printre activele românești ce urmează a fi preluate de divizia de investiții în infrastructură a grupului financiar australian Macquarie, vrea să-și implementeze un sistem inteligent integrat de control al operării activității de distribuție, ca parte a procesului de digitalizare a rețelei și de upgradare a acesteia la statutul de rețea inteligentă (smart grid).
Delgaz Grid, subsidiara locală de distribuție de energie electrică și gaze naturale a gigantului german E.ON, pregătește investiții masive pe mai mulți ani în instalațiile de medie și joasă tensiune ale rețelei de distribuție a energiei din zona Moldovei pe care o operează în calitate de concesionar, doar costurile proiectării lucrărilor avute în vedere fiind estimate la peste 200 milioane lei.
141 de localități din sud-estul țării se confruntau cu probleme de alimentare cu energie electrică duminică la ora 18, potrivit celor mai recente informări ale operatorilor de distribuție. Echipele de intervenție ale companiilor și contractorilor acestora sunt pe teren, dar, în unele zone, durata manevrelor de remediere prelungită ca urmare a accesului dificil, din cauza vremii și a stării drumurilor.